Naționala s-a cazat în cel mai nou hotel din Bosnia, construit în urmă cu trei ani, unde o cameră single costă 80 de euro pe noapte.
Federalii au avut două cereri pentru conducerea hotelului la sosirea în Zenica! Prima a fost ca fiecare jucător să aibă camera sa, iar cea de-a doua ca fanilor bosniaci să nu le fie permis accesul în perimetrul hotelului în noaptea de dinaintea partidei. Răzvan Lucescu a vrut astfel să se asigure că odihna elevilor săi nu va fi perturbată de ultrașii locali, așa cum s-a întâmplat în cazul Portugaliei sau Spaniei.
La Hotel Zenica de un tratament preferențial are parte doar președintele FRF, Mircea Sandu, cel care ocupă apartamentul prezidențial. Acesta are numai dotări de lux și se întinde pe nu mai puțin de 220 de metri pătrați.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER